MONARHII EUROPENE. Familia Regală a României şi Familia Princiară de Liechtenstein: Interferenţe istorice

Relaţiile diplomatice ale României cu Principatul de Liechtenstein au fost stabilite la 12 decembrie 1997, conform site-ului Ministerului Afacerilor Externe Român. La 20 de ani de la acest moment publicăm un material pentru a oferi repere din istoria ţărilor şi dinastiilor Liechtensteinului şi României.

În zilele de 1 și 2 octombrie 2018, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, împreună cu ASR Principele Radu, se află într-o vizită cu caracter public în Principatul Liechtenstein. Vizita Custodelui Coroanei în Principatul Liechtenstein are loc cu ocazia împlinirii a douăzeci de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre țările noastre, la 12 decembrie 1997. Vizita regală română a fost inițial programată în zilele de 11 și 12 decembrie 2017 și ulterior amânată datorită decesului Regelui Mihai I.

Vezi şi Principatul Liechtenstein, scurt periplu istoric.

1. Istoria veche: În epoca medievală, Liechtenstein „s-a plasat într-o zonă de confluenţă a puterilor aflate în război”. „În 1342, Liechtensteinul şi-a căpătat identitatea politică, fiind declarat în 1396 teritoriu direct subordonat Împăratului romano-german. Între 1396 şi 1639, în urma moştenirilor şi a cumpărărilor, Liechtenstein a fost trecut de la un stăpân la altul. În 1647, armata suedeză a ajuns la porţile ţării, trebuind să fie mituită cu 8.000 de taleri [pentru a se retrage], pe care populaţia săracă i-a împrumutat, putând să-i restituie abia peste un secol.” [1] Spaţiul românesc, la confluenţa Imperiului Otoman, Regatului Ungariei şi Regatului Poloniei, a înfruntat greutăţi similare, iar, în anii 1710, Regele Carol al XII-lea al Suediei a ajuns în spaţiul românesc, unde s-a confruntat cu armata otomană.
2. O monarhie aleasă: Prinţul-călugăr Rupert de Kempten, investigatorul imperial numit pentru a pacifica zona Liechtensteinului, a calculat că datoriile proprietarilor zonei erau de 200.000 de florini, de 28 de ori mai mari decât veniturile  anuale ale Principatului. „Împăratul german a solicitat ajutorul Prinţului Johann Adam Andreas von Liechtenstein, poreclit «cel Bogat», care, în 1690 şi 1712, a cumpărat, pe rând, cele două jumătăţi ale Principatului, unite apoi în timpul succesorului său, Prinţul Anton-Florian. Motivul cumpărării a fost subordonarea directă a teritoriului faţă de Împăratul romano-german. Familia de Liechtenstein, apărută în jurul lui 1200, îşi constituise domeniile în jurul Vienei şi în Cehia, domenii care se întindeau pe o suprafaţă de trei ori mai mare decât aceea a Principatului. Însă toate aceste domenii care puteau aduce un venit considerabil se aflau sub suzeranitatea unui alt rege sau prinţ, şi nu direct sub cea a Împăratului. Cumpărând Liechtensteinul, Familia Princiară a câştigat un loc în Dieta Imperială şi a devenit vasala directă a Împăratului, fapt care i-a permis mai târziu să rămână o familie independentă. Familia Princiară a Liechtensteinului a administrat Principatul de la distanţă, din Viena sau de pe teritoriile din Moravia (Cehia de astăzi), trimiţând un reprezentant princiar care avea autoritate deplină şi se ocupa de treburile locale.” [2] În ce priveşte dinastia României, trebuie amintit că întemeietorul acesteia, Carol I, descindea din casa de Hohenzollern-Sigmaringen. În anul 1579, la moartea ultimelui conte de Hohenzollern, Karl, comitatul de Hohenzollern, fief al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, a fost împărţit între cei trei fii ai săi. Unul dintre ei, Contele Karl al II-lea de Hohenzollern-Sigmaringen, a condus micul principat cu reşedinţa la castelul de la Sigmaringen, acesta devenind un stat suveran în anul 1815, după desfiinţarea Sfântului Imperiu în 1806 şi încheierea Războaielor Napoleoniene. Principele Karl de Hohenzollern-Sigmaringen a abdicat în 1848, iar fiul său, Karl Anton, a cedat micul principat Prusiei, în efortul de a contribui la unitarea germană. Acesta a fost prim-ministrul Prusiei în anii 1858-1861, înaintea cancelarului Otto von Bismarck.
3. Un mic participant în istoria europeană: Ultimul război la care a participat armata Liechtensteinului a fost, de partea Austriei, în războiul austro-prusac din 1866, câştigat de Prusia. La 2 iulie 1866, Prinţul Johan al II-lea şi-a pus trupele la dispoziţia Austriei pentru a proteja Pasul Stelvio în războiul cu Italia. „Dispariţia Confederaţiei Germane a dus la încetarea obligaţiei Principatului de a întreţine o armată, aşa că, la 12 februarie 1868, Parlamentul a desfiinţat contingentul. Ultimul soldat din Liechtenstein a murit în 1939, la vârsta de 95 de ani.” [3] Spre deosebire de Liechtenstein, România a trebuit să lupte pentru a-şi obţine independenţa în războiul pentru neatârnare din 1877-1878, ulterior recunoscută pe plan internaţional şi culminând cu proclamarea Regatului României în anul 1881.
4. Modernizarea ţării: Familia Princiară de Liechtenstein a luat măsuri de înnoire precum răscumpărarea datoriilor feudale, patronarea construcţiei de Căile Ferate Austriece a unor legături feroviare pe ruta Austria-Elveţia, construirea a patru poduri peste Rin (care au înlocuit luntrile) şi a unui dig finanţat integral de Principe.”În ceea ce priveşte relaţiile internaţionale, până în 1921, Liechtenstein a delegat multe responsabilităţi Austriei şi, mai apoi, Elveţiei. De exemplu, Curtea Supremă a Principatului se află în Austria, iar azi, cu excepţia câtorva ambasade, relaţiile diplomatice îi sunt administrate de Elveţia.” [4] În acelaşi spirit, Familia Regală a României a contribuit la modernizarea ţării prin construirea unei reţele feroviare, ample lucrări edilitare, convenţii şi tratate comerciale şi politice cu marile puteri ale Europei (precum Austria şi Germania).
5. Deciziile salvatoare: Principele Jean al II-lea cel Bun (12 noiembrie 1840-11 februarie 1929) a luat, în anii 1914 şi 1924, trei decizii care au salvat ţara de la dispariţie: adoptarea neutralității, din 1914, Constituţia din 1921 şi realinierea politică şi economică cu Elveţia. „De aici încolo, Principatul a urmat direcţiile acestei ţări: şi-a menţinut neutralitatea în cel de-al Doilea Război Mondial, a creat o industrie de mare fineţe (protezele dentare) şi a căpătat un renume în sectorul bancar, bazat pe un regim foarte strict al secretului bancar. […] Lipsit de apărare, Liechtensteinul ar fi putut să dispară uşor în al Doilea Război Mondial, când s-a văzut vecin cu Germania nazistă, după Anschluss. Alianţa cu Elveţia a însemnat că trupe elveţiene de frontieră au apărat şi Liechtensteinul în faţa unor bande de nazişti care încercau să provoace o lovitură de stat. Mai gravă a fost situaţia bunurilor Familiei Princiare din Austria, Germania şi Cehia. Deoarece ele riscau să cadă în mâinile ruşilor, Hitler a ordonat distrugerea lor, dar Principele Franz-Joseph al II-lea le-a salvat, transportându-le, în condiţii de război, în locuri mai sigure.” [5] În cazul României, Regelui Ferdinand şi Reginei Maria li se datorează decizia intrării în război a României la 14 august 1916 de partea Antantei, câştigători în Primul Război Mondial din 1914-1918, care a dus la Marea Unire a Românilor, iar, în Al Doilea Război Mondial, Regelui Mihai I i se datorează decizia de a acţiona la 23 august 1944 pentru a scoate România din alianţa cu Germania nazistă şi a se alătura Naţiunilor Unite (Aliaţii americani, britanici şi sovietici), grăbind sfârşitul războiului.
6. Secolul XXI: În 1990, Liechtensteinul a intrat în 1990 în Organizaţia Naţiunilor Unite. În 2003 a fost adoptată o nouă Constituţie a Liechtensteinului care conferă puteri mai mari Principelui Suveran şi acordă un rol mai mare comunelor în gestionarea propriilor afaceri. „Cetăţenii din Liechtenstein sunt conştienţi că, fără o monarhie atât de capabilă, şi-ar fi pierdut de mult independenţa, devenind un canton elveţian sau un land austriac.” [6] În anul 2004, Principele Hans Adam II (domnind din 13 noiembrie 1989) a cedat majoritatea prerogativelor sale fiului său, Principele Moştenitor Alois. [7] În 2007 Regele Mihai a promulgat Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României, care prevăd atât cadrul în care dinastia română ca funcţiona în anii viitori cât şi legatul pentru perspectiva unei restaurări a monarhiei în România. Tot în anul 2007 a numit-o pe fiica sa, „Custode al Coroanei României”, iar în anul 2016 i-a cedat toate prerogativele sale de reprezentare publică. În decembrie 2017, la moartea tatălui său, Regina Margareta a devenit şefa Familiei Regale a României.
7. Caritate: Asemenea Reginei Margareta a României, care în 1990 a creat Fundaţia Principesa Margareta a României, şi Principesa Sophie de Liechtenstein, soţia Principelui Moştenitor Alois de Liechtenstein, este implicată în activităţi caritabile, înfiinţând în anul 2006 Fundaţia „Sophie de Liechtenstein pentru femei şi copii”.
8. Diplomaţie: Membrii ai Familiei Princiare de Liechtenstein au îndeplinit, în istoria lor, misiuni diplomatice. De pildă, în tinereţea sa, Principele Franz I de Liechtenstein, mult înainte să domnească (1929-1938), a fost ambasadorul Austro-Ungariei la Sankt Petersburg, în anii 1894-1899. Din 1986 până în 2017, Principele Nikolaus, al doilea frate al Principelui Hans Adam al II-lea, a fost ambasadorul Liechtensteinului pe lângă Vatican (cel mai longeviv ambasador la Vatican şi vicedecan al corpului diplomatic), iar în 1989-1996 a fost ambasadorul ţării sale în Elveţia, în 1996-2010 în Belgia; între 1979-1989 a fost reprezentantul permanent al Liechtenstein la Consiliul Europei la Strasbourg. Principele Ștefan a fost ambasadorul Liechtenstein în Elveția, în 2007-2001, în Germania, în 2007-2017, și, din 2017, la Vatican. În anii 2002-2008, Principele Radu a fost Reprezentant Special al Guvernului României pentru Integrare, Cooperare și Dezvoltare Durabilă, funcţie care a implicat şi un rol diplomatic special pentru susţinerea aderării României la NATO şi Uniunea Europeană.
9. Crucea Roşie: Preşedintele Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din Principatul Liechtensteinului este Alteţa Sa Regală* Principesa Sophie de Liechtenstein, iar Preşedintele Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România este Principesa Margareta a României. [*Principesa Sophie este născută în Familia Regală a Bavariei, în cadrul Familiei Princiare de Liechtenstein fiindu-i recunoscut titlul de Alteţă Regală]
10. Cooperare: „Liechtensteinul se remarcă prin ajutorul financiar acordat României în vederea integrării acesteia în Schengen.”

Relaţiile între Familia Regală a României şi Familia Princiară de Liechtenstein

Principele Moştenitor Alois împreună cu Principesa Sophie au efectuat o vizită oficială de trei zile în România în 17-19 septembrie 2007, la Bucureşti şi Sibiu.

La invitaţia Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Radu, cuplul princiar din Liechtenstein a revenit la Bucureşti pentru o vizită de două zile, în iunie 2011.

În august 2011, Principesa Moştenitoare şi Principele Radu au efectuat o vizită cu caracter privat, de două zile, la Familia Princiară de Liechtenstein, răspunzând astfel vizitei lor de la Bucureşti.

Regele Mihai i-a întâlnit, la Funeraliile Arhiducelui Otto de Habsburg din 2011, pe suveranii Principatului Liechtenstein, Prinţul Hans Adam al II-lea de Liechtenstein şi Prinţesa Marie Aglae de Liechtenstein.

La Jubileul de 90 de ani al Regelui Mihai, din octombrie 2011, Familia Princiară de Liechtenstein a fost reprezentată de Alteţa Sa Regală Principesa Margaretha de Liechtenstein [FOTO] şi de Alteţa Sa Serenisimă Principesa Isabelle de Liechtenstein. Principesa Margaretha de Liechtenstein, fiica Marelui Duce Jean de Luxemburg, este căsătorită cu Principele Nikolaus, al doilea frate al Principelui Hans Adam al II-lea şi au împreună trei copii: Alteţele Lor Serenisime Principele Peopold Emmanuel, Principesa Maria Annunciata şi Principesa Marie Astrid.

În mai 2012, Regele Mihai şi Principesa Moştenitoare Margareta au întâlnit la Jubileul de Diamant al Reginei Marii Britanii pe Principele Hans-Adam II al Liechtenstein-ului.

Descrierea oficială a fotografiei: Britain’s Queen Elizabeth poses for a photograph with Sovereign Monarchs invited to a Jubilee lunch, in the Grand reception room at Windsor Castle in southern England May 18, 2012. (Front row, L-R) the Emperor of Japan, the Queen of the Netherlands, the Queen of Denmark, the King of the Hellenes, the King of Romania, Britian’s Queen Elizabeth, the King of Bulgarians, the Sultan of Brunei, the King of Sweden, the King of Swaziland, and the Prince Hans-Adam II of Liechtenstein. (Middle row, L-R) Prince of Monaco, the Grand Duke of Luxembourg, the King of Lesotho, the King of the Belgians, the King of Norway, the Emir of Qatar, the King of Jordan, the King of Bahrain, and The Yang di-Pertuan Agong of Malaysia. (Back row, L-R) Nasser Mohamed Al-Jaber Al-Sabah of Kuwait, the Crown Prince of Abu Dhabi, the Crown Prince of Yugoslavia, the King of Tonga, the Crown Prince of Thailand, Princess Lalla Meryem of Morocco and Prince Mohammed bin Nawaf bin Abdulaziz Al Saud of Saudi Arabia. REUTERSJohn Stillwell/Pool (BRITAIN – Tags: ENTERTAINMENT POLITICS SOCIETY ROYALS)

Sâmbătă 27 octombrie 2012, în cadrul unei ceremonii religioase care a avut loc în Catedrala Catolică Portugheză de la Roma, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare a primit Marea Cruce a Ordinului Sfânta Isabel a Portugaliei. Distincția a fost acordată Principesei Moștenitoare pentru contribuția sa excepțională în domeniul social, educațional și cultural. Marea Cruce a Ordinului a mai fost acordată cu același prilej Altețelor Lor Regale Marea Ducesă de Luxemburg și  Principesa Moștenitoare de Liechtenstein. Ordinul Regal Sfânta Isabel a Portugaliei a fost creat în anul 1801. El este un ordin dinastic aparținând Casei Regale a Portugaliei și are în frunte pe Alteța Sa Regală Ducesa de Braganza, al nouălea Mare Maestru al Ordinului.

La 13 martie 2015, Alteța Sa Regală Principele Radu a reprezentat Familia Regală a României la Cluj, unde Universitatea Babeș-Bolyai a decernat la ora 11, într-o ceremonie publică, titlurile de Professor Honoris Causa și Senator ad Honorem Alteței Sale Serenisime Hans Adam al II-lea, Principele Suveran de Liechtenstein.

______________

Note:

[1] Sandra Gătejeanu-Gheorghe, Ioan-Luca Vlad, Monarhiile Secolului XXI, Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2013, p. 108.

[2] Ibidem, pp. 108-110.

[3] Ibidem, p. 110.

[4] Ibidem, pp. 110-111.

[5] Ibidem, p. 111.

[6]  Ibidem, pp. 111-112.

[7] În acelaşi fel procedaseră cu fii lor tatăl său, Franz Joseph II (25 iulie 1938-13 noiembrie 1989), în anul 1984, acelaşi an când femeile au primit drept de vot în Liechtenstein, dar şi bunicul său, Franz I (11 februarie 1929-25 iulie 1938), în martie 1938, când se temea că ţara sa ar putea fi invadată de Germania nazistă şi nu ar fi dorit să-şi încheie domnia în perspectiva de a deveni un monarh supus lui Hitler.