7 avantaje ale monarhiei constitutionale

7 avantaje ale monarhiei constitutionale

1. Reprezentativitate

Regalitatea este un instrument de reprezentare.

În acest moment, România are regalitate, prin Casa Regală. Care, acum, serveşte România. Într-o monarhie, acest sistem ar fi oficializat. Casa noastră Regală este respectată şi în America, şi în Rusia. Ea ar putea reprezenta statul român. Cum ar suna: „România este respectată şi în America, şi în Rusia”?

O Casă Regală este o bună reprezentantă a intereselor ţării ei. „Diplomaţia regală” şi-a arătat, cu nenumărate ocazii, precum campania regală pentru aderarea României la NATO (2004) şi Uniunea Europeană (2007), efectele pozitive. Deoarece destinul ei este legat de un popor pe termen lung, viitorul ţării o priveşte în mod direct şi permanent.

Exemplu istoric: modul în care regina Maria a susţinut interesele României la tratativele de pace de la Versailles (1919), unde şi Ionel Brătianu eşuase.

Exemplu contemporan: lobby-ul făcut de Majestatea Sa Regele Mihai şi Familia Regală pentru integrarea euro-atlantică a României.

2. Echidistanţă

Un rege este deasupra partidelor.

Un preşedinte nu poate fi neutru politic, deoarece este fie susţinut de un partid, fie de un grup de oameni (dacă candidează „independent”). Lui i se cere să se legitimeze în faţa naţiunii doar în perioada campaniei electorale. De ce i se poate cere aşa ceva, prin constituţie? Într-o republică, alegerile prezidenţiale din câteva luni pot schimba simţitor situaţia unei ţări pentru mulţi ani. Un partid poate acapara, la un moment dat, toate instituţiile decizionale în stat: preşedenţia, guvernul şi Parlamentul.

Un rege este deasupra partidelor, acţionând nu în virtutea unui interes personal sau de grup, ci pentru interesul ţării. El se legitimează permanent, în faţa naţiunii. Un monarh obligă la o anumită atitudine. Nici cel mai impertiment om politic din România nu-şi va permite să meargă la Regele Mihai sau la Principesa Margareta şi să-i propună să „pună de-o şpagă”. Imparţialitatea monarhului asigură o legimitate în numirile astăzi atribuite preşedintelui, precum cele ale unor judecători ai Curţii Constituţionale, ale procurorului general şi a şefului DNA.

Exemplu istoric: sistemul „rotativei guvernamentale” aplicat de regele Carol I, care asigura guvernări aparţinând unor ideologii opuse (liberalism şi conservatorism).

Exemplu contemporan: Majestatea Sa Regele Mihai nu are partizanate politice, iar invitaţii Casei Regale provin din toate partidele.

3. Stabilitate

Într-o monarhie, regele este cel care asigură un echilibru şi un „vârf apolitic” al vieţii statale.

Într-o republică, alegerile prezidenţiale din câteva luni pot schimba simţitor situaţia unei ţări pentru mulţi ani. Un partid poate acapara, la un moment dat, toate instituţiile decizionale în stat: preşedenţia, guvernul şi Parlamentul.

Într-o monarhie, regele este cel care asigură un echilibru şi un „vârf apolitic” al vieţii statale.

Comparaţie istorică:

în perioada 1866-1914, Partidul Naţional Liberal, care avea anumite tendinţe acaparatoare, era mereu „sub Rege”.

în perioada 1990-2019, a apărut de mai multe ori perspectiva îngrijorătoare ca un partid să capete o putere cvasi-totală (preşedenţia, guvernul, majoritate parlamentară).

4. Unitate

Monarhia românească are o valoare simbolică importantă.

Doi preşedinţi împart cetăţenii în două tabere: susţinătorii unuia şi susţinătorii altuia. Naţiunea este astfel, divizată, pentru mult timp.

Sub Coroană, poporul rămâne unit, depăşind mai degrabă de opoziţia sau susţinerea faţă de partidul aflat la guvernare.

O decoraţie dată de un monarh este incomparabil mai valoroasă pentru purtător decât cea dată de un preşedinte. Ca dovadă, se pot compara decoraţiile date de Majestatea Sa Regele Mihai cu cele date de cei 4 preşedinţi ai republicii.

Speculaţie istorică: deşi nu toţi îl simpatizau pe prim-ministrul Ionel Brătianu (1914-1918), naţiunea s-a unit atunci când, cu concursul regelui Ferdinand I, ţara s-a alăturat Antantei (1916) pentru recuperarea Transilvaniei. Dacă Ionel Brătianu ar fi fost preşedinte, s-ar mai fi produs rezistenţa din 1917?

Exemplu contemporan: 1.000.000 de oameni l-au primit pe Majestatea Sa Regele Mihai în aprilie 1992 în Bucureşti, aclamându-l şi rugându-l să nu plece, aşa cum guvernarea Frontului Salvării Naţionale îl obligase. Pentru a nu diviza naţiunea, Majestatea Sa s-a reîntors în exil, deşi ar fi avut susţinerea pentru a rămâne.

5. Continuitate

Un rege este pregătit să conducă.

O Casă Regală asigură, prin succesiunea dinastică, continuitatea între diferite perioada istorice. Ea poate oferi o viziune pe termen lung, pe care să o urmărească. Ea poate respecta tradiţia existentă dar, prin continuitatea ei, o poate înnoi în modernitate.

Ideea monarhică înseamnă încrederea că un om este bun şi va dori să înfăptuiască binele, iar copiii săi îi vor urma exemplul. Excluzând nefericita experienţă a monarhiei absolutiste, această prezumţie are o parte raţională: în orice familie, exersarea unei profesii de-a lungul generaţiilor aduce beneficii. Un rege educat din copilărie pentru meseria aceasta va avea rezultate mai bune decât cineva ales printr-o succesiune de manevre politice.

Guvernele vin şi trec. Uneori, au proiecte politice opuse. Ceea ce, însă, un preşedinte, condiţionat de mandatele pe care le obţine, nu poate oferi, este o viziune pe ansamblu.

Exemplu istoric: dincolo de diferenţele de viziune privind orientarea faţă de Europa ale liberalilor şi conservatorilor, regele Carol I a urmărit ca, în guvernările acestora, să se obţină dezvoltarea României;

Exemplu contemporan: Casa Regală a României a propus, la 1 ianuarie 2007, o „Viziune pe 30 de ani” privind dezvoltarea României; ce preşedinte sau guvern ar putea avea pretenţia de a propune un document similar?

 

6. Tradiţie

O Casă Regală poate avea costuri mai reduse decât Instituţia Prezidenţială. 

Pentru o Casă Regală funcţionează sistemul Domeniilor Coroanei, care degrezeavă bugetul de stat. Un rege poate fi mai ieftin decât un preşedinte. Preşedintele Italiei, o republică parlamentară cu 61 de milioane de locuitori, costă 228 de milioane de euro. Comparativ, cele 8 monarhii constituţionale din Europa, totalizând 160 de milioane de locuitori, necesită 165 de milioane din bugetul de stat. O Casă Regală este mai ieftină şi mai productivă. „Un leu pentru Regele meu?” sau „doi lei pentru preşedintele meu”?

O Casă Regală, prin vechimea ei, poate respecta tradiţia existentă dar, prin continuitatea ei, o poate înnoi în modernitate.

Exemplu de respectare a tradiţiei: regina Elisabeta şi regina Maria au fost printre cele mai vizibile promotoare a portului tradiţional românesc, în ţară şi în lume.

Exemplu de schimbare a tradiţiei: Majestatea Sa Regele Mihai a renunţat la legea a succesiunii masculine, în 2007, alegând-o pe fiica sa, Principesa Margareta a României, drept succesor.

7. Profesionalism

Un prinţ moştenitor este crescut să-şi asume rolul de rege al ţării sale. Primeşte o educaţie specială, adesea învaţă şi o meserie, dar, mai ales, este crescut în dragostea faţă de ţară.

Dintre Regii şi Reginele României, mulţi au avut profesii:

– regele Carol I a fost ofiţer în armata prusacă;

– regina Elisabeta era poetă şi scriitoare;

– regele Ferdinand I a fost specialist în botanică;

– regina Maria a fost diplomata ţării sale, scriitoare şi infirmieră, tratând răniţii din primul război;

– regele Mihai a fost un excelent mecanic auto;

– regina Ana a luptat ca infirmieră de război în rezistenţa franceză; a lucrat ca vânzătoare la un magazin, dar şi ca tâmplăriţă;

– regina Margareta a fost cercetător în domeniul sociologiei şi al sănătăţii publice, inclusiv în agenţii ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (1983-1989);

Un exemplu de educaţie specială: Principele Mihai şi-a făcut liceul într-o şcoală specială, Clasa Palatină, cu elevi reprezentând toate regiunile istorice, diferite profesii (armata, comerţul, profesiile liberale, diplomaţia) şi minorităţile. Pe lângă lecţiile teoretice, făceau „lecţii de sinteză” – călătorii aplicate, pentru observarea în realitate a lucrurilor învăţate. Majestatea Sa este, astfel, poate cel mai bun cunoscător al realităţilor româneşti din perioada României Mari.