101 ani de la declarația de Unire a Bucovinei cu Țara, 100 de ani de la recunoașterea actului de unire în Conferința de Pace de la Paris din luna februarie a anului 1919.

În decursul lunii noiembrie 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial, în timp ce Austro-Ungaria se recunoaște înfrântă pe data de 3 noiembrie, românii și ucrainenii din Ducatul Bucovinei revendică simultan unirea ținuturilor unde erau majoritari, cu Regatul României și, respectiv, cu nou proclamata Republică populară Vest-ucraineană, frontiera fiind în negociere deoarece ambele comunități revendicau orașe importante precum Cernăuți, Rădăuți sau Siret. La 12/25 octombrie 1918, la Cernăuți a fost înființat Comitetul Regional Ucrainean, avându-l președinte pe Omelian Popowicz, cu scopul de a reprezenta Bucovina în Rada Națională Ucraineană. Pe 19 octombrie/1 noiembrie 1918, la Liov (Galiția), Rada Națională Ucraineană a proclamat Republica Populară a Ucrainei Occidentale. Noul stat revendica și partea de nord-vest a Bucovinei, cu orașele Cernăuți, Storojineț și Siret.

Dragostea manifestată față de țara mamă a fost scoasă în evidență de liderii bucovineni Sextil Pușcariu și Iancu Flondor, care oferă drept replică separatiștilor din Rada Ucraineană pe 14/27 octombrie 1918, când la Cernăuți a fost convocată o adunare națională română numită „Adunarea Constituantă”, care, sub președinția fruntașului Dionisie Bejan, a ales un Consiliu Național format din 50 membri din toate județele și păturile sociale, avându-l ca președinte pe Iancu Flondor. La Congresul General al Bucovinei au asistat mai mulți oaspeți din Basarabia: Pantelimon Halippa, Ion Pelivan, Ion Buzdugan și Grigore Cazacliu, iar din Transilvania și Ungaria: Gheorghe Crișan, Victor Deleu și Vasile Osvadă.

Declarația Consiliului General al Bucovinei în cadrul convocării Consiliului Național Român din 15/28 noiembrie 1918

„După sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile și când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei și s-a prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul la libera hotărâre de sine, cel dintâi gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdile dezrobirii noastre. De aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a Țării și fiind învestit singur cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm: unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României.”

Congresul a trimis o telegramă omagială regelui Ferdinand, care este numit „Rege și Domn Liberator și Purtător de grijă al Bucovinei”, rugându-l să primească sub sceptrul ocrotitor al Majestății sale, Bucovina eliberată. De asemenea, au fost trimise telegrame către puterile Antantei: Franța, Marea Britanie, Statelor Unite ale Americii și Italiei. După închiderea Congresului, „…un cortegiu impunător a pornit la Primărie. Aici a vorbit dl Iancu Flondor, anunțând alipirea Bucovinei la Patria Mumă. A vorbit apoi primarul orașului [Gheorghe] Șandru, care a anunțat populațiunea că în semn de comemorare piața din fața Primăriei se va numi de astăzi înainte Piața Unirea.” Iancu Flondor a plecat, apoi, la Iași, în fruntea unei delegații de 15 bucovineni, pentru a duce mesajul Unirii Bucovinei autorităților române.

Congresul a trimis o telegramă omagială regelui Ferdinand, care este numit „Rege și Domn Liberator și Purtător de grijă al Bucovinei”, rugându-l să primească sub sceptrul ocrotitor al Majestății sale, Bucovina eliberată. De asemenea, au fost trimise telegrame către puterile Antantei: Franța, Marea Britanie, Statelor Unite ale Americii și Italiei. După închiderea Congresului, „…un cortegiu impunător a pornit la Primărie. Aici a vorbit dl Iancu Flondor, anunțând alipirea Bucovinei la Patria Mumă. A vorbit apoi primarul orașului [Gheorghe] Șandru, care a anunțat populațiunea că în semn de comemorare piața din fața Primăriei se va numi de astăzi înainte Piața Unirea.” Regele Ferdinand a sancționat actul unirii prin decretul nr. 3744 din 18/31 decembrie 1918, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 217 din 19 decembrie 1918. Semnatarii actului au fost Regele Ferdinand I și Ion I. C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri. Prin Decretul-lege nr.3746 din 18/31 decembrie 1918, în funcțiile de miniștri secretari de stat fără portofoliu în guvernul central au fost numiți Iancu Flondor cu reședința la Cernăuți și Ion Nistor cu sediul la București.

100 de ani de la recunoașterea actului de unire în Conferința de Pace de la Paris din luna februarie a anului 1919 pentru Regatul României Mari

I.I.C Brătianu

La începutul anului 1919 începea procesul diplomatic de recunoaștere a făuririi României Mari pe baza unor tratate internaționale. La Conferința de pace de la Paris, chestiunea Bucovinei a fost prezentată și prin audierea lui I. I. C. Brătianu, la 1 februarie 1919, acesta referindu-se la revendicările României asupra Bucovinei. Tratatul de pace cu Austria s-a încheiat la Saint-Germain en Laye, la 10 septembrie 1919. Referitor la Bucovina, conform articolului 59 din tratat, „Austria renunță în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra părții fostului Ducat al Bucovinei cuprinsă dincoace de fruntariile României , astfel cum vor fi fixate ulterior de principalele puteri aliate și asociate”, iar conform articolului 60, România consimțea la înscrierea într-un tratat cu principalele puteri aliate și asociate că „vor ocroti în România interesele locuitorilor ce se deosebesc prin rasă, limbă sau religie de majoritatea populației.”