“Un război, un exil, o viaţă – Regina Ana a României” este cartea pe care am descoperit-o în rafturile unei librării din inima Capitalei. Nu am rezistat tentației și am deschis-o; am citit-o în câteva ore, amintindu-mi, în același timp, de prima dată când v-am văzut, Majestate. Era în aprilie 1992 când, alături de tatăl meu, vă zarisem alături de Regele nostru Mihai I în București. Eram unul din cei un milion de participanți ce veniseră să vă întâmpine, să vă cunoască… Poate atunci nu am înțeles prea multe, însă Bunul Dumnezeu a fost darnic cu mine. Câțiva ani mai târziu am avut ocazia să vă revăd, de astă dată înțelegând mult mai multe. Am fost foarte fericită că am avut ocazia să vă salut și că Măria Voastră a stat pentru câteva clipe de vorbă cu o mogandeaţă de 6-7 ani; nu mult, două trei cuvinte – căci emoția mă coplesea… Eram mândră, căci era pentru prima dată când întâlneam o Regină în carne și oase, ruptă la propriu din poveștile spuse de ai mei. Știam de mică că noi avem un Rege, pe Măria Sa Mihai I, o Regină, pe Măria Voastră Ana, și că pierdusem un Regat. După mulți ani, într-un interviu acordat de fiică Măriei Voastre, Margareta, aflasem că Regele le povestea fiicelor sale – ca într-o poveste – cum “Împăratul Roșu” furase Regelui de la gurile Dunării Regatul, iar acea poveste îmi amintea de propriile povești ce îmi erau spuse de ai mei.

Regina-Ana.-sotia-lui-Mihai.Ep-5.site_

Continuă lectura „Regina Ana a României”