Motto:

„Când regii Olandei sau Norvegiei și-au părăsit țara din pricina nemților, au consultat poporul când s-au întors în țară? Ce să-l întrebe? Dacă între timp s-a obișnuit cu stăpânirea lui Hitler? Românii ar trebui să fie întrebați în acești termeni: VREȚI VOI să rămâneți cu o formă de guvernământ pe care v-au dat-o rușii în 1947?”

Regele Mihai.

Articol semnat de David-Ștefan Ioniță

Cât de veche e monarhia constituțională?

Am auzit, nu de puține ori, vehiculându-se ideea că monarhia este o formă de guvernământ depășită și că ar trebui înlocuită pretutindeni cu republica, aceasta din urmă considerată fiind drept o inovație, un semn de progres. Dar este oare adevărat?

Este drept că monarhia, în forma ei brută, absolută, este cea mai veche formă de guvernământ a omenirii, avându-și rădăcinile în Antichitate. Însă da, monarhia absolută nu mai corespunde valorilor culturale europene actuale, ideea puterii totale aflate în mâna unui singur om displăcând populației Bătrânului Continent, pe bună dreptate. În prezent, în puținele țări din Europa care mai sunt conduse de un suveran, funcționează monarhia constituțională, o formă de guvernământ în care puterea este corect împărțită în stat, după principiul gânditorului iluminist Montesquieu. Monarhul are mai mult un rol simbolic, el reprezentând comunicarea dintre stat și popor și dintre stat și alte state. Însă, rolul acestuia, deși simbolic, este nespus mai important decât cel al unui președinte. El are rolul de a fi conducătorul tuturor cetățenilor, indiferent de opțiunile politice. De asemenea, un cap încoronat este mult mai bine primit în cercurile diplomației internaționale, în special într-o altă țară cu monarhie, poate și pentru simplul fapt că majoritatea familiilor regale se înrudesc. De exemplu, Familia Regală a României se înrudește cu familii regale din: Marea Britanie, Spania, Franța, Danemarca, Rusia, Germania, Grecia, Portugalia, Brazilia, Serbia, Austria, Bulgaria și multe altele.

Certificatul de naștere al monarhiei constituționale în Europa se numește „Declarația Drepturilor” (1689)!

Regele Carol al II-lea Stuart, portret de John Riley.

Și, totuși, când a apărut monarhia constituțională?  În 1660, după patru ani în care Anglia a fost republică și încă opt ani în care a fost protectorat, sub conducerea lui Oliver Cromwell, englezii își dau seama că un simplu om, care nu a primit o educație adecvată, încă din copilărie,  cu privire la conducerea unui stat, nu se poate pretinde monarh, așa că restaurează dinastia Stuart, prin Carol al II-lea al Angliei. Acesta se dovedește a fi un rege bun, un rege absolutist luminat (adică un rege care, deși deține o putere foarte mare în stat, contribuie la dezvoltarea țării prin reforme). El adoptă în 1679 Habeas Corpus, document prin care cetățenii primesc drepturi civile.

În 1685, după moartea sa, neavând niciun fiu legitim, pe tronul Angliei urcă fratele lui, Iacob al II-lea. Acesta a încercat să guverneze în mod absolut, drept pentru care în 1688, nobilii englezi îi cer ginerelui său, William de Orania, să aducă armata Republicii Olandeze în Anglia, pentru a-l înlătura de la putere. William dă curs invitației și invadează Anglia. Reușește să-l captureze pe Iacob, însă îi dă voie să plece în exil în Franța, gândindu-se că, dacă l-ar fi omorât, Iacob ar fi fost considerat de susținătorii lui drept un martir. Pe tronul englez urcă, în 1689, fiica sa, Maria a II-a, avându-l drept consort pe William de Orania, care va purta numele de William al III-lea al Angliei. În același an, William adoptă Declarația Drepturilor, document prin care limitează puterea monarhului în favoarea parlamentului. Acest act este practic certificatul de naștere al MONARHIEI CONSTITUȚIONALE. Momentul 1688-1689 a rămas cunoscut în istorie drept Revoluția Glorioasă.

Regele Iacob al II-lea Stuart, portret de Sir Godfrey Kneller .
Regele William al III-lea de Orania, portret de Sir Godfrey Kneller.

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

–

În fine, am văzut când a apărut pentru prima dată monarhia constituțională. Însă, când a apărut prima republică? Probabil mulți se vor gândi că ceva mai târziu decât monarhia constituțională, în orice caz. Ei bine, țin să-i dezamăgesc. Republica este mult, mult mai veche.

Pentru a ne da seama de vechimea acestei forme de guvernământ, trebuie să aruncăm un ochi la istoria romanilor. Republica Romană a durat din 509 Î.Hr., de la detronarea regelui Tarquinius Superbus, până în 27 Î.Hr., când Senatul Roman i-a acordat lui Octavian titlul de Augustus. Însă statul roman a dispărut. Raportându-ne la Europa contemporană, cea mai veche republică este San Marino, fiind fondată în anul 301.

Sunt convins că nu puține persoane își imaginau/imaginează republica ca pe ceva mai de actualitate, mai nou decât monarhia constituțională. Acest lucru este datorat schimbării de regimuri în Europa într-un număr mare, începând cu secolul XX. Astfel, multe monarhii au devenit republici din cauza mai multor factori. În Austria, de exemplu, monarhia a fost abolită la presiunile Antantei. În Germania și Imperiul Otoman, monarhia a fost abolită sub presiunile anumitor adunări naționale, care și-au acuzat comandantul suprem de incompetență în timpul Primului Război Mondial. În Serbia, România și Bulgaria monarhia a fost abolită în urma intrării acestor țări sub sfera de influență sovietică și a presiunilor uriașe făcute de „Marele Urs” de la est, prin partidele comuniste locale, fără a se ține cont de voința poporului. Mai există de asemenea și state în care republica a fost instaurată prin referendum, de exemplu în Italia și Grecia.

Când a apărut monarhia în România?

O altă informație greșit întipărită în mințile multor români este că monarhia s-ar fi instaurat la noi în țară în 1881, o dată cu proclamarea Regatului României. Nimic mai fals! Carol I a fost primul rege, da, însă nu și primul monarh din istoria noastră. Toți conducătorii noștri, fie că au fost voievozi, principi sau regi, au fost dintotdeauna monarhi, până în anul 1947, când monarhia a fost brutal ruptă de la sânul țării, de un prim-ministru comunist, înarmat cu un pistol, cu un parșiv act de abdicare gata redactat și cu o amenințare grotească de a omorî 1000 de tineri care susțineau normalitatea, care-și susțineau regele! Acest factor este, de asemenea, un argument puternic pentru reinstaurarea monarhiei, argumentul normalității și continuității. Cu atât mai mult cu cât națiunea română nu s-a exprimat niciodată la urne în favoarea republicii, respectiv în defavoarea monarhiei. Nici măcar în `89, când am devenit teoretic o națiune liberă, care a zdrobit cătușele și a plătit cu sânge dreptul de a vota.

Carol I, primul rege al României, însă nu și primul monarh din istoria noastră!

Ca o concluzie, monarhia constituțională nu e atât de prăfuită pe cât susțin republicanii, iar raportându-ne strict la țara noastră, istoria ne-a arătat că această așa-zisă emancipare republicană ne-a târât țara prin noroi în ultimii 70 de ani. Și cel mai trist lucru este că nu noi am ales republica, iar elitele politice din prezent nu înaintează niciun demers pentru mutarea cursului istoriei pe direcția ei normală. Norvegienii, danezii, olandezii, după ocuparea țării lor de către Germania nazistă, n-au organizat niciun referendum care să întrebe populația dacă e de accord cu revenirea la monarhie. Regele Mihai comenta foarte inspirat acest aspect, spunând „Când regii Olandei sau Norvegiei și-au părăsit țara din pricina nemților, au consultat poporul când s-au întors în țară? Ce să-l întrebe? Dacă între timp s-a obișnuit cu stăpânirea lui Hitler? Românii ar trebui să fie întrebați în acești termeni: VREȚI VOI să rămâneți cu o formă de guvernământ pe care v-au dat-o rușii în 1947?”.

Și acum intervine întrebarea mea: dacă la ei s-a putut, la noi de ce nu s-ar putea?