Căutare

Organizaţia de tineret a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei

Trăiască Regina!

Etichetă

Tudor Vişan-Miu

Fost Președinte al Tineretului Monarhist, decorat de Regină cu Medalia Regală pentru Loialitate

Domnul Tudor Vișan-Miu, membru fondator și Președinte al Organizației de Tineret a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei în anii 2016-2019, a fost decorat de Majestatea Sa Regina Margareta a României cu Medalia Regală pentru Loialitate, într-o ceremonie desfășurată la Palatul Elisabeta din București în ziua de miercuri, 30 septembrie 2020.

Continuă lectura „Fost Președinte al Tineretului Monarhist, decorat de Regină cu Medalia Regală pentru Loialitate”

Urări aniversare adresate E.S. Elisabeta-Maria Biarneix – 21 de ani.

Organizația de Tineret a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei a adresat un mesaj aniversar Excelenței Sale Domnișoara Elisabeta-Maria Elena Bianca a României Biarneix, fiica Alteței Sale Regale Principesa Sofia, cu ocazia împlinirii vârstei de 21 de ani.

Precizăm că obiceiul de a adresa acest mesaj a început în anul 2016, cu ocazia primei apariții în țară a Domnișoarei Biarneix (17 ani), odată cu funeraliile Reginei Ana a României. Mesajul a fost adus la Palatul Elisabeta în persoană de domnul Răzvan Apetrei și domnul Tudor Vișan-Miu, Președintele Onorific – respectiv – Președintele la acel moment al organizației.

Obiceiul a continuat cu ocazia majoratului, salutat cu ocazia mesajului din 2017 (18 ani), precum și în anii următori.

Redăm mesajul:

Continuă lectura „Urări aniversare adresate E.S. Elisabeta-Maria Biarneix – 21 de ani.”

Mesaj pentru Tinerii Monarhiști Români – 7 august 2020

Domnișoara Teodora Constantinescu, Președintele Organizației de Tineret a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, transmite mesajul dedicat aniversării a șase ani de la Adunarea Generală Constitutivă a structurii de tineret a Asociației. Mesajul se înscrie în tradiția adresei anuale din anii 2015-2019 adresată tinerilor monarhiști români.

Reproducem mesajul cu mențiunea că poate fi preluat în presă (Redacția blogului Organizației de Tineret a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei).

Continuă lectura „Mesaj pentru Tinerii Monarhiști Români – 7 august 2020”

Recviem înălțat de tineri români pentru Regele Mihai I, în prezenţa Familiei Regale, la Catedrala „Sf. Iosif”.

Miercuri, 21 februarie 2018, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, Alteța Sa Regală Principele Radu al României și Alteța Sa Regală Principesa Maria au României au luat parte la concertul în memoria Regelui Mihai, la Catedrala „Sf. Iosif” din București. Evenimentul Corului Regal şi al Operei Clandestine a fost organizat împreună cu Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei. Continuă lectura „Recviem înălțat de tineri români pentru Regele Mihai I, în prezenţa Familiei Regale, la Catedrala „Sf. Iosif”.”

Reportaj de la sediul Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, în ajunul funeraliilor Regelui Mihai

Joi, 14 decembrie 2017, la sediul Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei din strada Blănari nr. 23, et. II, am avut o întâlnire cu Andreea Archip, jurnalistă la „Libertatea”, care a realizat un reportaj privind pregătirea din cadrul asociaţiei noastre pentru funeraliile Regelui Mihai.

Materialul „VIDEO/A murit Regele, trăiască tânăra generație de regaliști! Cum s-au pregătit tinerii pentru funeraliile regale”, ne-a binedispus, iar pentru realizarea lui suntem recunoscători jurnalistei, care a acoperit evenimentul cu deosebit profesionalism.

Continuă lectura „Reportaj de la sediul Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, în ajunul funeraliilor Regelui Mihai”

O delegaţie a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, prezentă la Seara Corpului Diplomatic la Palatul Regal

O delegaţie a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei a onorat invitaţia Alteţelor Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu ai României de a fi prezenţi, ca reprezentanţi ai societăţii civile, la Seara Regală oferită Corpului Diplomatic la Palatul Regal din Bucureşti, miercuri, 29 noiembrie 2017. 

_ANG2837
Din delegaţia ANRM au făcut parte domnul Cătălin Şerban, cofondatorul ANRM, decorat cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate (2015), domnul Tudor Vişan-Miu, preşedintele organizaţiei de tineret a ANRM, şi domnul Alin-Valentin Borcea, vicepreşedinte al organizaţiei de tineret a ANRM.

Miercuri, 29 noiembrie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, a găzduit la Sala Tronului din Palatul Regal seara anuală dedicată de Familia Regală Corpului Diplomatic acreditat la București. Primul eveniment de acest fel a avut loc acum 151 de ani, în aceeași sală, și a fost găzduit de Principele Suveran Carol I, în primul său an de domnie.

Evenimentul a început cu intonarea Imnului de Stat și a Imnului Regal, urmată de discursul Custodelui Coroanei și de discursul Nunțiului Apostolic, Decanul Corpului Diplomatic străin din România. În discursul său, Alteţa Sa Regală a afirmat: „în seara aceasta, fac în fața tuturor românilor legământul că lumina călăuzitoare a Regelui, farul unei Românii drepte și îndreptățite, nu se va stinge niciodată.”

Au fost prezenți la eveniment Altețele Lor Regale Principele Radu, Principesele Elena, Sofia și Maria și ES dl Alexander Nixon. A reprezentat Administrația Prezidențială dl Laurențiu Ștefan, consilier prezidențial. Au onorat cu prezența ministrul Apărării Naționale, ES dl Mihai Fifor și ministrul Afacerilor Externe, ES dl Teodor Meleșcanu. Republica Moldova a fost reprezentată de ministrul Apărării Naționale, ES dl Eugen Sturza, și de ambasadorul țării acreditat la București. Au răspuns invitației membri ai Parlamentului României, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, precum și reprezentanți ai societății civile și ziariști.

Au luat parte majoritatea ambasadorilor sau diplomaților acreditați în România, reprezentând mai bine de 50 de țări, printre care Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța, Germania, Canada, Japonia, Federația Rusă, Danemarca, Irlanda, Turcia, Elveția, Italia, Austria, Venezuela, Chile, Croația, Slovacia, Polonia, Cetatea Vaticanului, Bulgaria, Georgia, Iordania, Marocul, Israelul, Malayezia, Thailanda.

Reacţiile tinerilor monarhişti: „Regele și superba noastră Familie Regală nu merită tot vacarmul acestor zile!”

AALLRR Principesa Margareta şi Principele Radu

Răzvan Apetrei, Preşedintele Onorific al Organizaţiei de Tineret:

„Regele și superba noastră Familie Regală nu merită tot vacarmul acestor zile din urmă! Dar normalitatea și bunul simț vor triumfa în cele din urmă! Ce e sfânt și autentic va dăinui! Nici tancurile sovietice, nici comunismul, nici campaniile de presă, nici nimic și nimeni nu pot zdruncina legătura milenară dintre monarhie și națiune!
Altețele Voastre Regale, iertați poporul român, că nu știe ce face!”

Tudor Vişan-Miu, Preşedintele Organizaţiei de Tineret:

Nicholas de Roumanie nu este unicul nepot al Regelui Mihai, este unul din cinci. Şi ceilalţi sunt persoane interesante despre care merită să vorbim, pentru că toţi au sânge regal. 
Voi da un exemplu. Nu s-a făcut publicitate în vara acestui an – din discreţia şi modestia care caracterizează Familia Regală – când cea mai tânără nepoată a Regelui, Elisabeta-Maria Biarneix, a trecut cu brio examenul de bacalaureat în Franţa, un examen tratat acolo mult mai serios decât la noi.
Nu e păcat că nu aflăm veştile bune la timp, dar veştile rele le aflăm în câteva ore?”

 

Tudor Petcu, Tudor Vişan-Miu: Despre unicitatea monarhiei româneşti (II)

regele regina se joaca cu fetele

Continuarea părţii întâi.
Continuă lectura „Tudor Petcu, Tudor Vişan-Miu: Despre unicitatea monarhiei româneşti (II)”

Tudor Petcu, Tudor Vişan-Miu: O latură spirituală a Regelui Mihai (I)

 

Motto: “Mă gândesc câteodată la acel soldat care plângea, în ziua plecării mele din România, în gara de la Sinaia. […] nu i-am uitat nici chipul, nici lacrimile: ele simbolizau durerea tururor românilor care mă vedeau plecând în exil. […] în acea privire încărcată de suferinţă, în clipa când domnia mea era sfârtecată, am găsit eu energia necesară pentru a-mi continua lupta, pentru a atinge un scop pe care astăzi îl simt aproape: acela de a conduce România pe calea modernităţii şi de a da da românilor un strop din cea fericire al cărei gust l-au pierdut după mai mult de 40 de ani de dictatură comunistă. Nu, eu nu l-am uitat pe acel soldat de la Sinaia care îşi plângea Regele. După 45 de ani, aş vrea să îi spun şi lui, ca şi tuturor românilor, că voi fi curând printre ei. Domnia mea nu va rămâne neîmplinită.” – M.S. Regele Mihai I al României în dialog cu Philippe Viguié Desplaces (1992), în “O domnie întreruptă” (Ed. Libra, 1995, trad. Ecaterina Stamatin), pp. 211-212. Continuă lectura „Tudor Petcu, Tudor Vişan-Miu: O latură spirituală a Regelui Mihai (I)”

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑