Căutare

Organizaţia de tineret a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei

Trăiască Regina!

Categorie

Discursuri

Ioan-Matei Sarivan: „Gândurile unui student român în Danemarca.”

Mesaj citit cu prilejul întâlnirii tinerilor monarhiști din Iași – 24 martie 2018:

Gândurile unui student român în Danemarca Continuă lectura „Ioan-Matei Sarivan: „Gândurile unui student român în Danemarca.””

Principesa Margareta şi Klaus Iohannis: discursuri şi mesaje pentru români, în ajunul Centenarului.

Text de Irina-Andreea Cristea, absolvent de ştiinţe politice şi membru al organizaţiei de tineret a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei.

Principesa Margareta a adresat un discurs Monseniorului Decan al Corpului Diplomatic și diplomaților prezenți la recepție, dar cu gândul la întreg poporul român. Recepția a avut loc la Palatul Regal, în sala Tronului pe data de 29 Noiembrie 2017. Este un discurs care are o simbolistică extraordinară în ceea ce privește relațiile României cu restul statelor lumii. Ambasadorii a mai bine de 50 de țări erau prezenți, inclusiv cei ai principalilor parteneri ai României. Încărcătura emoțională este prezentă prin evocarea trecutului și privirea atentă asupra viitorului. Continuă lectura „Principesa Margareta şi Klaus Iohannis: discursuri şi mesaje pentru români, în ajunul Centenarului.”

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑