Joi, 14 decembrie 2017, la sediul Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei din strada Blănari nr. 23, et. II, am avut o întâlnire cu Andreea Archip, jurnalistă la „Libertatea”, care a realizat un reportaj privind pregătirea din cadrul asociaţiei noastre pentru funeraliile Regelui Mihai.

Materialul „VIDEO/A murit Regele, trăiască tânăra generație de regaliști! Cum s-au pregătit tinerii pentru funeraliile regale”, ne-a binedispus, iar pentru realizarea lui suntem recunoscători jurnalistei, care a acoperit evenimentul cu deosebit profesionalism.

La întâlnire au participat membrii din Bucureşti ai conducerii organizaţiei de tineret a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei: Tudor Vişan-Miu, preşedinte; Andrei Teodorescu, vicepreşedinte; Alin-Valentin Borcea, vicepreşedinte; Irina-Andreea Cristea, secretar. Discuţia a debutat, într-adevăr, cu o recapitulare a listei cu Familiile Regale participante la funeraliile Regelui Mihai I (analiză în care a fost de mare folos enciclopedia Monarhiile secolului XXI, publicată în anul 2013 de tinerii cărturari Sanda Gătejeanu-Gheorghe şi av.dr. Ioan-Luca Vlad, membri ai staff-ului Casei Majestăţii Sale Regelui). Am dorit ca aspectele tehnice ale discuţiei, precum logistica, transportul membrilor ANRM de la Bucureşti la Curtea de Argeş sau acoperirea unor diverse cheltuieli, să nu fie acoperite în reportaj.

Redăm câteva pasaje din reportaj:

„Prea puțini români mai pot povesti despre cum arăta România în plină monarhie. Chiar fără să fi simțit pe pielea lor, o mână de tineri cred cu tărie că monarhia ne poate salva. În ultimele zile, s-au pregătit seară de seară pentru a participa la înmormântarea Regelui Mihai I. 

[…]

Toți sunt emoționați. Chiar dacă au aflat despre monarhie doar din cărți, le-a fost de ajuns să înțeleagă ce am pierdut de fapt. Și militează, prin toate acțiunile lor, de la Oorganizația de tineret a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, așa cum îi spune și titlul, să restaureze monarhia. Dar nu sunt nici pe departe visătorii nebuni ai unor cauze pierdute. Sunt foarte ancorați în realitate.”

Tudor Vişan-Miu, preşedintele organizaţiei de tineret, la sediul ANRM

Tudor Vişan-Miu, preşedintele organizaţiei de tineret a ANRM:

Restaurarea Monarhiei „este un proiect care trebuie luat în calcul la modul cel mai pragmatic posibil. Se folosește acest argument al ilegalității înlăturării monarhiei, dar se încalcă atâtea legi în România, din păcate, uneori și Constituția se încalcă, încât ar trebui întâi să traversăm pe verde strada și apoi o să ajungem să avem preocupări foarte înalte privind marile ilegalități care se întâmplă. Acum poate sunt nedrept, dar problema trebuie oricum pusă pragmatic. Trebuie puse în balanță avantajele monarhiei și avantajele monarhiei pentru spațiul românesc. Și trebuie luată în calcul performanța dinastiei.” Totodată, a precizat că Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, neavând urmaşi direcţi, se află în situaţia Regelui Carol I, care va trebui să aleagă un succesor din noua generaţie regală având în vedere – ca şi primul nostru suveran în alegerea lui Ferdinand – pregătirea şi educaţia care îl recomandă.

Andrei Teodorescu sediu.jpg

Andrei Teodorescu, vicepreşedinte al organizaţiei de tineret a ANRM:

„Sper să obțin pentru generațiile de tineri care vor urma, în primul rând, să se reconcilieze cu istoria, să înțeleagă importanța pe care a avut-o monarhia constituțională în România, cei patru mari regi, Carol I, Ferdinand Întregitorul, Carol al II-lea și Majestatea Sa Regele Mihai, care din păcate astăzi nu mai este printre noi, însă trăiește spiritul său și mă motivează în continuare să activez pentru a pentru a face cunoscute momentele importante, istoria, ceea ce suntem, ceea ce vrem să fim, dar, cel mai important, să descoperim cine am fost și probabil, pe viitor, ce dorim să construim, adică să revenim la monarhie.”

Tinerii monarhişti la sediu.jpg

Încheierea editorialului ne onorează:

„Masa se umple de cafele. E ora 8 seara și abia au început planificările în biroul tinerilor regaliști din Centrul Vechi. În baruri se adună alți tineri, cu alte idealuri, pentru berea de după serviciu.”