petcu

Tudor Petcu

monarhist am fost dintotdeauna, considerând că monarhia în sine este cea mai bună formă de imitare pe Pământ a ierarhiilor cereşti.” /din eseul De ce iubesc Monarhia?/

Tudor Petcu, absolvent al Facultății de Filosofie din cadrul Universității București cu o teză despre etica filosofică a Papei Ioan Paul al II-lea, este eseist și publicist ale cărui preocupări vizează în special analiza din perspectivă fenomenologica a istoriei recente. De altfel, cercetările sale se remarcă mai ales prin articolele publicate în jurnalul internațional „Studia Hebraica” unde încearcă să evidențieze raportul care s-a creat între conștiința filosofică a secolului XX și fenomenul Auschwitz. În acest sens a se vedea articolul „Fenomenul Auschwitz oglindit în gândirea câtorva filosofi marcanți ai secolului XX” publicat în numărul 8/2008 al jurnalului mai sus amintit. Este de asemenea preocupat de unicitatea gândirii filosofice a lui Dimitrie Cantemir, elaborând în acest sens mai multe studii ample, dintre care se remarcă două dintre ele publicate în colecția de studii editată de Asociația Europeană „Dimitrie Cantemir” intitulată „Dimitrie Cantemir: punte a cunoașterii între Orient și Occident”, editura Pro Universitaria, București, 2016: „Considerații asupra unor elemente de spiritualitate din gândirea lui Dimitrie Cantemir” și „Prezența toleranței în gândirea lui Dimitrie Cantemir”.

Eseistica lui Tudor Petcu se reflectă în diferite reviste de cultură precum „Familia”, „Tribuna”, „Vatra veche”, „Dacia literară”, „Singur”, etc. A realizat de asemenea o serie de interviuri cu diferiți filosofi și teologi contemporani marcanți, publicate în jurnale internaționale precum „Studia Humana” și este autorul a patru cărți: „Mărturii despre lagărele morții. Dialog între Tudor Petcu și Matei Gall „, editura Karuna, Bistrița, 2009; volumul de aforisme „Câteva baliverne metafizice”, editura SINGUR, Târgoviște, 2012 respectiv editura InfoRapArt, ediția a II-a revizuită și adăugită, Galați, 2014; „Rezistența creștină în timpul regimurilor comuniste. Convorbiri cu Didier Rance”, editura Sânziana, București, 2015; „Les fenetres de la pensee philosophique et theologique contemporaine. Entretiens avec quelques penseurs francais de nos jours”, editura Fundației Academice Axis, Iași, 2016.