dan-duda

„Subsemnatul sunt tatăl a doi copii, sunt căsătorit – fiind falsă ştirea potrivit căreia aş fi divorţat – şi am o căsătorie reuşită, fiind devotat soţiei şi copiilor mei. De asemenea, nu am nicio legătură cu Principesa Maria, în afara legăturilor normale între membrii unei familii. Ştirile prezentate pe site-ul dvs. (flux24 – n.n.) într-o manieră înşelătoare pentru publicul larg îmi afectează în mod grav relaţiile de familie.

Subsemnatul mă bucur de o reputaţie profesională şi morală ireproşabilă, iar activitatea profesională continui să mi-o desfăşor cu precădere în Statele Unite ale Americii; în acest context, difuzarea de către dumneavoastră (Andrei Bădin, director flux24 – n.n.) a unor informaţii defăimătoare şi în întretime false este de natură să îmi aducă grave prejudicii de imagine, ce îmi afectează în mod direct viaţa profesională”, scrie doctorul Dan Duda, fratele Principelui Radu, pe pagina sa de Facebook.

În noiembrie 2009 apărea în revista Medica Academica, sub egida Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, textul DAN DUDA, Pasiune și inovație la Harvard: formarea vaselor de sânge în tumori. În prezent profesor asistent In cadrul Departamentului de Radioterapie și Oncologie (Radiation Oncology) la Harvard Medical School, Boston, prof. dr. Dan Duda relatează:

„Ambii mei părinţi au fost medici şi au excelat în domeniile lor. După stagiile obligatorii, tata a urmat o carieră pur academică şi a fost profesor de Medicină Socială la Universitatea “Gr. T. Popa” din Iaşi şi director al Institutului de Sănătate Publică din oraş. Mama a fost medic specialist in bacteriologie. Îmi amintesc incredibila dedicație a părinților mei pentru profesie și generozitatea față de studenți și pacienți, care mi-au fost transmise și mie. Și, bineînțeles am fost marcat de pierderea prematură a tatălui meu. Am avut marea șansă de-a avea personalități formidabile atât în familie cât şi printre cei apropiaţi, ceea ce mi-a influenţat mult formarea mea ca om şi ca medic.

Faptul că eu am urmat facultatea de medicină a fost, în mare parte meritul părinților mei. Eu am cochetat, pe rând, cu ideea de a merge spre arhitectură sau artă dramatică, dar în cele din urmă am urmat calea profesională pe care au ales-o şi părinţii mei– medicină. Şi mă felicit în fiecare zi pentru asta! Da, am absolvit Facultatea de Medicină Stomatologică din Iaşi în 1993 şi am practicat stomatologia patru ani. Am făcut un an de stagiu la Spitalul Universitar din Iaşi, apoi un an am fost medic într‑un mic oraş de lângă Iaşi, Hârlău. Ulterior am intrat prin concurs ca preparator universitar şi medic rezident în Stomatologie Generală tot la Universitatea din Iaşi, unde am stat doi ani, până la plecarea din ţară în 1997. Au fost multe lucruri pozitive în timpul studiilor şi după absolvire. Am avut profesori excelenţi şi colegi din multe ţări (eram 25 de români în an şi peste 200 de studenţi străini). Anii aceia au însemnat mult pentru mine!”

„Mentorul meu din Japonia, profesorul Makoto Sunamura m-a susţinut extraordinar şi am rămas în legături destul de strânse şi acum. Rezultatele obţinute ca doctorand în Japonia mi‑au permis să acced la un post în SUA, un lucru pe care mi l-am dorit dintotdeauna. Domeniul meu de cercetare, şi anume, apariţia de noi vase de sânge în tumori şi atacarea lor în scopuri terapeutice – este unul foarte “popular” în numeroase laboratoare de la Harvard Medical School.

Am fost invitat să susţin cinci interviuri acolo şi am ales laboratorul în care sunt şi acum, după mai bine de opt ani. Deci am ales bine! Au fost mulţi colegi, pentru că mereu am lucrat cu echipe foarte sudate. În mare parte este meritul directorului laboratorului, profesorul Rakesh Jain, un recunoscut lider mondial în cercetarea în cancer. El m-a susţinut mereu.”

„Am ajuns în SUA după ce mi‑am luat doctoratul în Ştiinţe Medicale, mai exact în Chirurgie Gastrointestinală, la Universitatea Tohoku din Japonia. Asta a fost posibil deoarece am primit o bursă de studii din partea Guvernului Japoniei.
Îi datorez asta, în mare masură, prietenului meu, dr. Lozonschi, care acum e profesor de chirurgie cardio-vasculară la Universitatea din Madison, Wisconsin. El lucra acolo ca intern şi mi-a trimis informații despre bursele guvernamentale japoneze. Am aplicat pentru una şi am obţinut-o în vara anului 1997. Am avut acolo o şedere extrem de plăcută şi productivă, publicând peste 10 lucrări în cei trei ani şi jumătate de până la absolvire.

Un rol foarte important l-au jucat interesul crescut pentru cercetare al celor din Departamentul de Chirurgie, nivelul de finanţare ridicat şi, mai ales, colaboratorii excepţionali. În 2001 am avut mai multe oferte să continui studiile post-doctorale pe continentul nord-american, și am ales Bostonul, datorită tradiţiei universitare şi posibilităţilor de progres. SUA e o ţară unică din multe puncte de vedere. Energia şi potenţialul uman, organizarea, posibilităţile financiare şi infrastructura din cercetare, suportul guvernamental, experienţa, ambiţia şi tenacitatea sunt foarte greu de egalat, chiar în ţări din vestul Europei. Am fost intimidat la început, dar mai apoi am recunoscut oportunităţile uriaşe şi am făcut tot ce-am putut pentru a le valorifica. Desigur, nu totul e perfect, ba chiar sunt deficienţe în multe aspecte ale vieţii de aici. Totul trebuie pus în balanţă, nu cred că există un loc perfect.”

În privinţa colaborărilor cu România, declară: „Colaborarea pe care încercăm să o iniţiem se bazează pe interesele ştiinţifice comune cu ale grupului condus de prof. dr. Irinel Popescu şi pe entuziasmul domniei sale. Proiectul în sine e un studiu al schimbărilor care au loc la nivel molecular şi celular în tumorile de ficat (în probe de ţesut îngheţate) după tratamentul cu un agent nou, aprobat anul trecut pentru pacienţii suferinzi de această afecţiune. Deşi e primul agent cu administrare sistemică care a arătat eficacitate în tumorile avansate de ficat, supravieţuirea rămâne, în medie, la mai puţin de un an. Evident, descoperirea de noi “ţinte” pentru o terapie și mai eficientă e absolut necesară şi urgentă.”